Month: January 2017

au fost mulţi ani de obsesie Monciu-Sudinski, timpul trecea, mereu prost sau aiurea şi era obsesia asta cu Monciu-Sudinski despre care auzisem în Club A, de la Mitoş şi Murug şi nici măcar nu ştiam cine dracu e sau ce-a scris Monciu-Sudinski dar imediat, imediat am căpătat o obsesie.

întrebam mereu – îl ştiţi pe Monciu-Sudinski?

oriunde mă duceam întrebam – îl ştiţi pe Monciu-Sudinski?

aţi citit ceva de Monciu-Sudinski? şi nimeni nimic

nici anticarii nu ştiau cine a fost şi ce-a scris Monciu-Sudinski

şi parcă mă durea să nu ştiu nimic şi tânjeam

ca o obsedată. parcă înnebuneam dacă nu citeam

ceva de Monciu-Sudinski. erau 3 cărţi pe lume de Monciu-Sudinski şi

eu nu ajungeam niciodată la ele şi mă rănea lucrul ăsta

ştiam despre Monciu-Sudinski că s-ar fi sinucis şi pe urmă că

nu s-ar fi sinucis ci că a lepădat totul şi a început să umble

pe câmpuri drept “Alexandru robul lui Dumnezeu”, într-o ţară străină, pe câmpuri.

şi întrebam oriunde mă duceam – de ce nu-l reeditează nimeni pe Monciu-Sudinski? şi nimeni nu răspundea. pentru că nimeni nu ştia mai nimic.

ce face familia Monciu-Sudinski? de ce nu dă drepturile?

n-a fost de-ajuns că i s-au interzis cărţile în comunism, să i se interzică şi în democraţie? n-a fost de-ajuns că i s-au topit cărţile în comunism

să i se topească toate urmele şi în democraţie?

faptul uimitor a fost că, la câţiva ani de la debutul obsesiei, am dat din greşeală peste Biografii Comune a lui Monciu-Sudinski şi foarte multă vreme a fost singura carte pe care o citeam de 5, 6 ori pe an şi predicam oriunde mă duceam despre Monciu-Sudinski.

oriunde mergeam. am mers la Roşia Montana şi am predicat despre Monciu-Sudinski şi nimeni nu ştia nimic nici acolo despre Monciu-Sudinski.

i-a făcut Mitoş blog lui Monciu-Sudinski şi a pus acolo nişte povestiri, două.

le-am dat tuturor să citească cele două povestiri de Monciu-Sudinski.

apoi am început să lucrez la Lolita32. trecuseră ani şi obsesia cu Monciu-Sudinski nu mai era o obsesie cu Monciu-Sudinski. uitasem. mă interesau războaiele şi fetiţele şi nu mă mai interesa de Monciu-Sudinski. a ieşit Lolita32 şi Gabriel mi-a zis – bă, îl ştii pe unu Monciu-Sudinski, am aflat de el dintr-o carte, cred că ţi-ar plăcea. şi îi zic – bă, eu îl caut pe Monciu-Sudinski de mai bine de 10 ani!!! cărţile lui Monciu-Sudinski au fost arse de comunişti, scoase de peste tot, distruse! e un blog, stai aşa să-ţi trimit să citeşti două, trei chestii şi adu-mi aminte să-ţi dau Biografii Comune când vin la tine.

şi am reintrat pe blogul lui Mitoş făcut pentru Monciu-Sudinski şi, ce să vezi, era acolo Rebarbor în format pdf. şi am îngheţat de fericire şi a revenit vechea, nostalgica obsesie cu Monciu-Sudinski şi era ca şi cum aş fi găsit lucruri sau gesturi de-ale taţilor mei care nu mai erau, aşa mă simţeam şi am descărcat Rebarbor, care până atunci nu fusese acolo sau fusese, dar nu mai intrasem de mulţi ani pe blog, n-aveam de unde să ştiu. şi am descărcat Rebarbor al lui Monciu-Sudinski, parcă mă închinam, tremuram pe scăunelul meu verde şi aveam ochii holbaţi şi am făcut aritmie pe loc am vrut să citesc Rebarbor dintr-un suflet, cum se zice şi atunci a venit şocul

cel mai mare şoc, distrugerea emoţională, cel mai intens şoc în urma căruia m-am prăbuşit şi m-am simţit în acelaşi timp ca şi când aş fi fost îndrăgostită de Monciu-Sudinski, iremediabil şi total nebună.

pentru că în Lolita32 e un poem, vechi de vreo 6 ani şi tot remodelat şi rescris, mai puţin finalul, la final n-am umblat niciodată, doar am tăiat şi rescris  restul, cred că are în total vreo 5 modificări. ei, şi poemul ăsta se sfârşeşte aşa “singură ca un monstru” şi în Rebarbor dau peste aceeaşi expresie “singură ca un monstru” şi, cum se zice, m-am căcat pe mine. îi scriu lu’ Claudiu şi-i spun şi concluzionăm că-i SF.

pe urmă am ieşit într-o seară la Green, era seară cu poezie şi jazz sau ceva. şi era şi Mitoş pe-acolo şi le-am spus tuturor că trebuie să discut neapărat cu Mitoş, aşteptam să-şi citească toţi poeziile şi îl fixam pe Mitoş. i-am zis lui Tibi că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am zis şi lui Perţa că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am zis şi lui Ţupa că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am mai zis unei fete de la aceeaşi masă şi pe care n-o cunoşteam că trebuie să discut neapărat cu Mitoş. era urgent şi necesar şi înnebuneam de stări şi într-un final au terminat dracului cu cititul poeziilor şi s-au aşezat toţi dracului, mă rog şi m-am dus la Mitoş şi i-am zis – mă, Mitoş, uite şi tu ce fază cu Monciu-Sudinski şi cu mine, mie încă nu îmi vine să cred, a apărut acum Lolita32 şi să vezi, blablabla “singură ca un monstru” exact ca-n Monciu-Sudinski şi zic – ce mă fac, Mitoş? adică ce fac, ce să cred, cum să interpretez asta? şi Mitoş se uita când la cer, când stânga-dreapta, foarte repede, numai la mine nu se uita, iar eu îl fixam, cred că îmi ieşeau ochii din cap, aşa păţesc în cazuri obsesionale şi când sunt ffff emotivă sau sensibilă, ba nu, că atunci mi se adâncesc în cap (ochii).

şi Mitoş mi-a zis – da, măi, păi, sunt cazuri, sunt cazuri. şi pe urmă nu mai ţin minte ce mi-a mai zis Mitoş, eram prea ocupată să văd cum i se mişcă ochii după toate lucrurile înspre care privea şi cum îşi schimba cu rapiditate privirile, ceea ce m-a ameţit atât de mult că nu i-am putut urmări ideile.

de-atunci mă întreb dacă să mai spun, în diverse ocazii, de Monciu-Sudinski, sau să întreb pe orişicine ştiţi, îl ştiţi pe Monciu-Sudinski? adică l-aş ţine doar pentru mine pe Monciu-Sudinski, deşi e nedrept, pentru că nu pot forţa un asemenea fenomen să-mi aparţină, pentru că e doar impresia mea sau a fost impresia mea că e ca o legătură ascunsă ascunsă, adulteră sau chiar sfântă, de fapt pură sau psihopată pe care am avut-o cu Monciu-Sudinski şi nici eu nu mai înţeleg nimic, doar că exercită asupra mea o la fel de mare şi puternică atracţie acest Monciu-Sudinski, acest “Alexandru robul lui Dumnezeu” despre care nimeni nu mai ştie nimic şi a cărui familie nu vrea sau nu poate sau nu ştie să-i reediteze cărţile.

mai am de citit o singură carte de-ale lui Monciu-Sudinski.

cred că toţi ar trebui să citim cărţile lui Monciu-Sudinski.