Camera 404. don’t make this fat bunny sad

frunze

 

Laura Palmer s-a apropiat prin mulţimea care dansa

Laura Palmer s-a aplecat să-mi vorbească

Laura Palmer e moartă eu nu sunt Laura Palmer

Ce-ţi lasă viaţa în afară de câţiva neurotransmiţători Laura Palmer

Cu ce să te joci când dragonul adoarme

A fost plăcere acum este panică Laura Palmer

Ce-ţi lasă inima când valul de aer rece vine să te lingă

Din tălpi şi până în creştet Laura Palmer pe încheieturile astea

O să-mi tatuez buruieni ordinare Laura Palmer

Din alea care înving istoria Laura Palmer găseşte-l tu p-ăla

Învăluit în dopamină Laura Palmer ce-ţi lasă viaţa

Amintirea unei voci care te-a făcut să tresari

Laura Palmer am băut cu mulţimea Laura Palmer

Cât tu ai făcut sex Laura Palmer te-ai autodistrus cât ai putut

Eu cât m-am autodistrus Laura Palmer te întreb cât

Şi dacă am vrut să crăp când mi-a fost mai bine

Acum când îmi e mai rău împart baia cu tanatofobia

Laura Palmer împart cuşca la zoo cu pigmeul Ota Benga

Laura Palmer rezită la stres Laura Palmer e beată

Laura Palmer s-a drogat cât a putut eu m-am drogat cât

Am putut şi încă mai pot Laura Palmer

Să vii nopţile să îmi futi minţile să vii în fiecare vară

Laura Palmer cu nesiguranţa cu presiunea atmosferică

Să vii cu tot ce zdrobește un om

 

Mă gândesc la sex cât îmi iau 4 țigări la bucată

Vreau să mă fut şi nu vreau să mă fut cu oricine Laura Palmer

Mă gândesc la puterea seducției cât aștept să îmi iau salariul de la conta

Ma gândesc la vremuri Laura Palmer la vremuri cu sticle de gin Laura Palmer

Las distrugerea să îmi umble prin cap deodată cu poftele Laura Palmer

O țigară la bucată costă 80 de bani singurătatea nu costă nimic

Mănânc o piersică rece și una caldă Laura Palmer sunt încă

Drogată încă mahmură Laura Palmer sunt încă distrusă

Serotonină cocaină nicotină iarba de căcat  și iarba mai bună uppere Laura Palmer

Îmi trec prin cap în mijlocul unei converaţii sinistre și mai ales DMT Laura Palmer

Şi mai ales LSD şi o să îmi cumpăr ciuperci Laura Palmer

Ciuperci pentru fericire Laura Palmer aşa se reduce absurdul Laura Palmer

 

Un copil ţipă în fața unei tablete e seară și cald la o altă masă retrasă stă un bărbat care îmi place

Și poate că asta e În Sfârșit ceea ce nu așteptam ce nu mai voiam

 

Lumea vorbește despre război și refugiați

Locuim într-o țară în care mâncarea va fi mai scumpă ca drogurile deja este

Mai scumpă ca drogurile

Facem sex mecanic și trist și ne gândim la altele

La ce somn ne-a cuprins chiar acum

În loc să  facem dragoste Laura Palmer  toţi însinguraţii din lume

 

Laura Palmer s-a dat la mine

I don’t do xanax Laura Palmer

I don’t do pokemon

Fac depresie pentru care beau

Depresie adevărată şi tristă pentru care beau

Depresie frumoasă în care mă expun

Depresie pe care o construiesc

Ca o bacterie care-şi construieşte colonia ei de bacterii

 

Lumea se prăbuşeşte

Seducţia nu Laura Palmer

Când lumea se prăbuşeşte

Seducţia nu Laura Palmer

Poate oamenii care te-au abandonat ştiau ceva ce tu nu ştii

Poate oamenii pe care i-ai părăsit ştiau ceva ce tu nu ştii

Poate tu ştii ceva ce nu ştii

Ceva în regim samizdat

Ceva care să impresioneze

Ceva care întârzie

Câteva secunde

Câteva minute Laura Palmer

Ceva care întârzie sferturi şi jumătăţi de oră

Ceva care impresionează pentru că întârzie cu orele, cu anii

Ceva ce nu ajunge niciodată la timp Laura Palmer

 

Nu se va întâmpla Laura Palmer

Pentru că tot ce a fost

A fost dislocare Laura Palmer

Porneşti pe străzi spionate din confortul unei alte lumi

Departe de ziua asta Laura Palmer

Afară clocotul vieţii se scurge înspre cheiurile golfului

Înspre micile tragedii banale pândind de după colţuri seară de seară

Departe de astea ascunse printre cutele boţite ale aşternutului

Departe de astea din fața ecranului Laura Palmer

 

Oraşul se luminează cu greu şi asta se întâmplă fără să observ

Sunetele străzii trec prin folia murdară a mahmurelii

Totul a fost disclocare Laura Palmer

Câteva amprente pe câteva clanţe de tablă

Câteva pete de grăsime pe câteva plăci de faianţă

Câteva probleme rezolvate de câțiva electricieni

Mereu alții, mereu bătrâni, mereu plini de istorii pe care nu le-am trăit

Mereu câteva însingurări nerezonabile plătite în euro

 

Totul este dislocare Laura Palmer

Gloria urbană inutilă a unei femei care se scarpină

La sex

Prin buzunarul pantalonilor

Asemena bărbaţilor

Gloria la trecerea de pietoni

Nu se va întâmpla Laura Palmer

Google street view a mai blurat şi alţi trecători

Alte obiecte vestimentare

Alte preocupări Laura Palmer

Alte degete ducând alte ţigări la gură

 

Poate liniștea

Nu va mai fi așa suspectă Laura Palmer

Poate ploaia se va transforma în gheață

Imobilizând mizeria orașului

Provocând gesturi reale și ofensive Laura Palmer

Poate nu ne vom mai simţi vinovaţi

Vorbind liber despre o țară

Ai cărei locuitori sunt permanent reduși la tăcere

Poate nu ne vom mai simţi vinovaţi

Tăcând liber într-o țară ai cărei locuitori

Sunt forțați să tacă

Poate liniștea asta înnebunitoare

Va face sens Laura Palmer

În spaţiile izolate şi moi de sub bandaje

În spaţiile vaste ale memoriei tuturor dislocărilor Laura Palmer

Altfel ce faci cu o singurătate despre care nu ştii nimic?

 

obsesia Monciu-Sudinski

au fost mulţi ani de obsesie Monciu-Sudinski, timpul trecea, mereu prost sau aiurea şi era obsesia asta cu Monciu-Sudinski despre care auzisem în Club A, de la Mitoş şi Murug şi nici măcar nu ştiam cine dracu e sau ce-a scris Monciu-Sudinski dar imediat, imediat am căpătat o obsesie.

întrebam mereu – îl ştiţi pe Monciu-Sudinski?

oriunde mă duceam întrebam – îl ştiţi pe Monciu-Sudinski?

aţi citit ceva de Monciu-Sudinski? şi nimeni nimic

nici anticarii nu ştiau cine a fost şi ce-a scris Monciu-Sudinski

şi parcă mă durea să nu ştiu nimic şi tânjeam

ca o obsedată. parcă înnebuneam dacă nu citeam

ceva de Monciu-Sudinski. erau 3 cărţi pe lume de Monciu-Sudinski şi

eu nu ajungeam niciodată la ele şi mă rănea lucrul ăsta

ştiam despre Monciu-Sudinski că s-ar fi sinucis şi pe urmă că

nu s-ar fi sinucis ci că a lepădat totul şi a început să umble

pe câmpuri drept “Alexandru robul lui Dumnezeu”, într-o ţară străină, pe câmpuri.

şi întrebam oriunde mă duceam – de ce nu-l reeditează nimeni pe Monciu-Sudinski? şi nimeni nu răspundea. pentru că nimeni nu ştia mai nimic.

ce face familia Monciu-Sudinski? de ce nu dă drepturile?

n-a fost de-ajuns că i s-au interzis cărţile în comunism, să i se interzică şi în democraţie? n-a fost de-ajuns că i s-au topit cărţile în comunism

să i se topească toate urmele şi în democraţie?

faptul uimitor a fost că, la câţiva ani de la debutul obsesiei, am dat din greşeală peste Biografii Comune a lui Monciu-Sudinski şi foarte multă vreme a fost singura carte pe care o citeam de 5, 6 ori pe an şi predicam oriunde mă duceam despre Monciu-Sudinski.

oriunde mergeam. am mers la Roşia Montana şi am predicat despre Monciu-Sudinski şi nimeni nu ştia nimic nici acolo despre Monciu-Sudinski.

i-a făcut Mitoş blog lui Monciu-Sudinski şi a pus acolo nişte povestiri, două.

le-am dat tuturor să citească cele două povestiri de Monciu-Sudinski.

apoi am început să lucrez la Lolita32. trecuseră ani şi obsesia cu Monciu-Sudinski nu mai era o obsesie cu Monciu-Sudinski. uitasem. mă interesau războaiele şi fetiţele şi nu mă mai interesa de Monciu-Sudinski. a ieşit Lolita32 şi Gabriel mi-a zis – bă, îl ştii pe unu Monciu-Sudinski, am aflat de el dintr-o carte, cred că ţi-ar plăcea. şi îi zic – bă, eu îl caut pe Monciu-Sudinski de mai bine de 10 ani!!! cărţile lui Monciu-Sudinski au fost arse de comunişti, scoase de peste tot, distruse! e un blog, stai aşa să-ţi trimit să citeşti două, trei chestii şi adu-mi aminte să-ţi dau Biografii Comune când vin la tine.

şi am reintrat pe blogul lui Mitoş făcut pentru Monciu-Sudinski şi, ce să vezi, era acolo Rebarbor în format pdf. şi am îngheţat de fericire şi a revenit vechea, nostalgica obsesie cu Monciu-Sudinski şi era ca şi cum aş fi găsit lucruri sau gesturi de-ale taţilor mei care nu mai erau, aşa mă simţeam şi am descărcat Rebarbor, care până atunci nu fusese acolo sau fusese, dar nu mai intrasem de mulţi ani pe blog, n-aveam de unde să ştiu. şi am descărcat Rebarbor al lui Monciu-Sudinski, parcă mă închinam, tremuram pe scăunelul meu verde şi aveam ochii holbaţi şi am făcut aritmie pe loc am vrut să citesc Rebarbor dintr-un suflet, cum se zice şi atunci a venit şocul

cel mai mare şoc, distrugerea emoţională, cel mai intens şoc în urma căruia m-am prăbuşit şi m-am simţit în acelaşi timp ca şi când aş fi fost îndrăgostită de Monciu-Sudinski, iremediabil şi total nebună.

pentru că în Lolita32 e un poem, vechi de vreo 6 ani şi tot remodelat şi rescris, mai puţin finalul, la final n-am umblat niciodată, doar am tăiat şi rescris  restul, cred că are în total vreo 5 modificări. ei, şi poemul ăsta se sfârşeşte aşa “singură ca un monstru” şi în Rebarbor dau peste aceeaşi expresie “singură ca un monstru” şi, cum se zice, m-am căcat pe mine. îi scriu lu’ Claudiu şi-i spun şi concluzionăm că-i SF.

pe urmă am ieşit într-o seară la Green, era seară cu poezie şi jazz sau ceva. şi era şi Mitoş pe-acolo şi le-am spus tuturor că trebuie să discut neapărat cu Mitoş, aşteptam să-şi citească toţi poeziile şi îl fixam pe Mitoş. i-am zis lui Tibi că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am zis şi lui Perţa că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am zis şi lui Ţupa că trebuie neapărat să discut cu Mitoş, i-am mai zis unei fete de la aceeaşi masă şi pe care n-o cunoşteam că trebuie să discut neapărat cu Mitoş. era urgent şi necesar şi înnebuneam de stări şi într-un final au terminat dracului cu cititul poeziilor şi s-au aşezat toţi dracului, mă rog şi m-am dus la Mitoş şi i-am zis – mă, Mitoş, uite şi tu ce fază cu Monciu-Sudinski şi cu mine, mie încă nu îmi vine să cred, a apărut acum Lolita32 şi să vezi, blablabla “singură ca un monstru” exact ca-n Monciu-Sudinski şi zic – ce mă fac, Mitoş? adică ce fac, ce să cred, cum să interpretez asta? şi Mitoş se uita când la cer, când stânga-dreapta, foarte repede, numai la mine nu se uita, iar eu îl fixam, cred că îmi ieşeau ochii din cap, aşa păţesc în cazuri obsesionale şi când sunt ffff emotivă sau sensibilă, ba nu, că atunci mi se adâncesc în cap (ochii).

şi Mitoş mi-a zis – da, măi, păi, sunt cazuri, sunt cazuri. şi pe urmă nu mai ţin minte ce mi-a mai zis Mitoş, eram prea ocupată să văd cum i se mişcă ochii după toate lucrurile înspre care privea şi cum îşi schimba cu rapiditate privirile, ceea ce m-a ameţit atât de mult că nu i-am putut urmări ideile.

de-atunci mă întreb dacă să mai spun, în diverse ocazii, de Monciu-Sudinski, sau să întreb pe orişicine ştiţi, îl ştiţi pe Monciu-Sudinski? adică l-aş ţine doar pentru mine pe Monciu-Sudinski, deşi e nedrept, pentru că nu pot forţa un asemenea fenomen să-mi aparţină, pentru că e doar impresia mea sau a fost impresia mea că e ca o legătură ascunsă ascunsă, adulteră sau chiar sfântă, de fapt pură sau psihopată pe care am avut-o cu Monciu-Sudinski şi nici eu nu mai înţeleg nimic, doar că exercită asupra mea o la fel de mare şi puternică atracţie acest Monciu-Sudinski, acest “Alexandru robul lui Dumnezeu” despre care nimeni nu mai ştie nimic şi a cărui familie nu vrea sau nu poate sau nu ştie să-i reediteze cărţile.

mai am de citit o singură carte de-ale lui Monciu-Sudinski.

cred că toţi ar trebui să citim cărţile lui Monciu-Sudinski.